Este un fapt știut că adepții filosofiei materialiste neagă existența liberului arbitru. Mișcarea ”noului ateism” duce această negație un pas mai departe, folosind-o pentru a demonstra cât de inutilă este religia.

Determinism
În tot acest demers, determinismul este principalul argument invocat împotriva libertății de alegere. Determinismul susține că orice fenomen este cauzat de un lanț de fenomene anterioare; nimic nu se întâmplă în mod miraculos sau inexplicabil; Universul a ajuns la stadiul actual printr-o înlănțuire de fenomene fizice guvernate de anumite legi, iar ființele vii se încadrează în acest lanț cauzal. Pe baza acestor observații, materialiștii susțin că liberul arbitru al omenirii trebuie să fie o iluzie. Oamenii au o anumită zestre genetică ce le determină temperamentul, inteligența și preocupările. În plus, oamenii se nasc într-un mediu pe care nu l-au ales; primesc o educație bună sau proastă independent de voința lor, ajung într-un loc sau altul datorită unor cauze pe care nu le pot controla. Prin urmare, orice alegere a unui individ pare a fi rezultatul sigur al unor cauze anterioare; individul poate crede că a acționat liber, dar în realitate, el a fost doar un robot care s-a supus cerințelor proiectantului (înlănțuirea de cauze anterioare).

Pentru a nu renunța la credința în liberul arbitru, mulți oameni religioși neagă determinismul. Din perspectiva lor, fenomenele naturale nu au la bază o înlănțuire de cauze, ci reprezintă niște simple capricii ale Divinității. Pentru mine, această direcție este o fundătură cu care nu merită să ne pierdem timpul.
Foarte probabil, determinismul este real. Este observabil, predictibil, testabil până la un punct, prin urmare nu are rost să îl contestăm. Așadar, singura soluție pare să fie un armistițiu între determinism și liberul arbitru. Acest armistițiu poartă numele de compatibilism.

Compatibilism
Pentru început, aș vrea să definesc ”liberul arbitru” așa cum îl înțeleg în momentul de față.
Cred că orice om este liber să își aleagă propria călătorie spirituală, să aleagă direcția de dezvoltare a caracterului său în cunoștiință de cauză, fără a fi constrâns de nimeni.

Evident, nu suntem liberi să facem absolut orice ne trece prin minte. Venim pe lume cu o serie de constrângeri – zestrea genetică, părinții, mediul în care copilărim, starea socială etc. Dar în ciuda faptului că unii oameni sunt mai privilegiați decât alții, cu toții sunt confruntați cu anumite alegeri, oricât de neînsemnate ar părea. În aceste puncte de răscruce, noi suntem cei care schimbăm macazul, realizând un nou pas sau o schimbare de direcție în călătoria noastră spirituală.
Ateii îmi vor spune aici că, în realitate, aceste puncte de răscruce sunt iluzorii, întrucât noi vom alege întotdeauna așa cum am fost formați de mediu. Însă aceștia pierd din vedere un lucru: mediul nu ne formează unilateral; el ne oferă mai multe direcții posibile de dezvoltare. Noi suntem cei care alegem direcția pe care o urmăm! Putem alege un drum comod și fără griji, sau putem alege un drum al responsabilității; putem alege un drum al plăcerilor fără restricții, sau putem alege un drum al integrității morale. Putem învăța să ne folosim rațiunea și logica în luarea deciziilor, sau putem alege în mod deliberat calea ignoranței.

Există multe exemple ale unor persoane crescute în medii turbulente, cu părinți violenți și iresponsabili; cu toate acestea, persoanele respective și-au depășit cu mult condiția, ajungând elite ale societății, atât din punct de vedere al realizării profesionale, cât și al intergrității morale.
Pe de altă parte, există o mulțime de persoane crescute în medii excepționale, beneficiind de o zestre ereditară impecabilă, dar a căror viață a fost un eșec continuu.
Aceste situații pot fi explicate admițând că dincolo de ereditate și mediu, există un factor al libertății de alegere care poate schimba cu totul devenirea mea spirituală.

Determinism absolutizat
Scepticii deseori afirmă că determinismul nu lasă loc pentru libertate de alegere, întrucât nu poți fi în același timp precondiționat și liber. Însă cei care gândesc astfel privesc determinismul ca pe o structură metafizică, absolută. În concepția credincioșilor, determinismul nu este decât un mod în care Dumnezeu menține regularitățile naturii. Nu există nicio garanție a faptului că această structură este eternă și de neschimbat. Dincolo de sistemul determinist, Dumnezeu poate acționa în moduri incomprehensibile pentru spiritul uman (”minunile”); dar în esență, ”nu există o diferență ontologică între evenimentele calificate drept minuni și celelalte” (”Darwin eretic”, Thomas Lepeltier, pag. 250). Prin urmare, pot accepta fără probleme faptul că Dumnezeu ne-a acordat libertatea de alegere, fără să înțeleg în mod complet modul de funcționare al acesteia. În fond, scepticii sunt la rândul lor incapabili de a demonstra inexistența acestei structuri.

Analogia conștienței
Dacă scepticii neagă existența liberului arbitru, ei nu pot nega conștiența ființelor vii. Însă determinismul metafizic poate fi folosit ca un argument împotriva conștienței, la fel cum este folosit împotriva libertații de alegere.
Cum poți crede că într-un Univers lipsit de sens, în care materia inertă se organizează pe baza unor relații cauză-efect, apar la un moment dat ființe vii conștiente? Ca oameni avem o conștiență de sine, dar și o conștiență a fenomenelor care ne înconjoară. Suntem capabili să înțelegem natura, să înțelegem originile fenomenelor din jurul nostru, să gândim de la cauză la efect. Suntem capabili să elaborăm și să testăm teorii care ne permit o tot mai bună înțelegere a lumii și a noastră.
Așa ceva este de neconceput într-un Univers lipsit de scop, guvernat doar de niște legi oarbe ridicate la rang de absolut. Și totuși, nimeni nu poate nega realitatea conștienței umane.
Prin urmare, aceasta constituie un excelent suport pentru argumentul teleologic, sau măcar pentru faptul că Universul există cu un scop.

Determinismul nu trebuie negat, dar nici nu trebuie absolutizat. În mod clar, el nu este incompatibil cu existența unui proiect divin în natură. Dacă, fără a elimina legile naturii (pe care tot El le-a dat), Dumnezeu a putut aduce la viață ființe atât de complexe, capabile să se cunoască pe sine și să cunoască lumea din jurul lor, pare la fel de posibil ca aceste ființe să fie înzestrate cu o anumită libertate de alegere a devenirii lor spirituale. ”Liberul arbitru” poate fi privit ca un nou nivel al complexității făpturilor vii, un ”fruct” din care se pare că a mușcat numai omul.