Cum ar arăta o viață golită de sentimente? Cred că nimeni nu-și dorește așa ceva. Sentimentele sunt cele care fac tot farmecul. Dar v-ați imaginat vreodată o viață în care sentimentele sunt totul? Ei bine, nu e nevoie de niciun efort de imaginație. Tocmai am descris lumea contemporană!
Dintotdeauna am fost fascinat și totodată dezgustat de fenomenul războiului; teama de moarte a luptătorilor, combinată cu eroismul și adrenalina trebuie să fi dus la o combinație emoțională greu de imaginat. Oare cum m-aș simți în pielea unui războinic roman din prima linie de luptă, știind că șansele de supraviețuire sunt zero, văzând ploaia de săgeți care cade asupra mea, sau așteptând atacul în forță al cavaleriei dușmane?
Ei bine, cu tehnologia de astăzi, pot trăi aceste stări în siguranță, în liniștea casei mele, fără pericolul morții. Jocurile din seria ”Total War” și altele asemenea au adus la dispoziția oricărei persoane doritoare realitatea războiului din fiecare epocă istorică.
Dar jocurile istorice nu sunt singurele care te fac să te simți un erou. Sporturile în frunte cu fotbalul au preluat cu succes sentimentele eroice, adaptându-le unor confruntări pașnice. Cu toții cunoaștem suporteri fanatici pentru care victoriile și onoarea echipei favorite înseamnă totul.
Sentimentele romantice sunt și ele declanșate artificial prin intermediul unor filme. De câte ori nu empatizăm inutil cu eroi imaginari, pierzând interesul pentru persoanele reale din viața noastră?!
Muzica contemporană pare să aibă același rol ca și filmele respective, declanșând emoții gratuite – euforie, tristețe, gelozie, autocompătimire, ură. Chiar dacă nu avem niciun motiv real să ne simțim într-un fel anume, ne lăsăm duși de val de dragul efectului emoțional puternic.
În fine, sălile de culturism, fitness, aerobic etc. sunt un alt exemplu de artificialitate – mișcare gratuită, golită de semnificație. Pentru a nu ni se atrofia mușchii trebuie să facem din exercițiul fizic un scop în sine, golit de orice altă utilitate.
Nu există emoție care să nu fie declanșată artificial în lumea contemporană. Instinctul sexual este speculat și distorsionat de pornografie; nevoia de supraviețuire (hrană, îmbrăcăminte) este speculată și ea, ducând la mirajul shopping-ului.
În societățile tradiționale, emoțiile erau de cele mai multe ori produse derivate, nu scopuri în sine. Nimeni nu cultiva eroismul de dragul senzației, cum fac suporterii sportivi azi! Eroismul era, în schimb, folosit pentru motivarea și încurajarea războinicilor conștienți de pericolul unei morți iminente!
Romantismul, gelozia, autocompătimirea sau ura erau stări care apăreau firesc în urma unor interacțiuni reale, nu în urma vizionării unor materiale ficționale sau în urma unui concert rock.
Exercițiile fizice nu erau făcute doar de dragul dezvoltării unui fizic atrăgător, nici de dragul sănătății! Ele erau inevitabile! Dacă doreai să supraviețuiești, trebuia să tai lemne, să cultivi pământul, să lupți pentru viața ta și a familiei tale! Euforia simțită în urma efortului, sănătatea și fizicul agreabil erau un ”bonus” derivat din aceste activități!
După toate aparențele, mutația produsă în societatea contemporană se datorează triumfului filosofiei materialiste. Omenirea, în ansamblu, a încetat să mai creadă în existența oricărei semnificații a vieții. Prin urmare, dacă nu există un sens mai înalt, tot ce ne rămâne este să trăim emoțiile vieții la maxim! Ca niște copii, refuzăm felurile de mâncare principale și sărim direct la desert!
Problema celor care au un astfel de stil de viață este că ajung foarte nefericiți. Emoțiile golite de semnificații reale sunt niște simple iluzii, care ne lasă un gust amar! Gamerii înrăiți, deși trăiesc atâtea experiențe virtuale halucinante, ajung să fie permanent plictisiți și dezgustați de viață! Ultrașii fanatici ajung să își neglijeze familiile, devenind complet incapabili să facă față vieții reale. Dependenții de pornografie dau o femeie reală pe una imaginară; în goana lor după acea fata morgana care îi minte de fiecare dată, ajung incapabili să interacționeze cu persoane reale. Femeile dependente de shopping sau de modă ajung de multe ori să facă din obsesia lor principalul criteriu pe baza căruia stabilesc relații.
În final, totul este doar o iluzie, o inception perpetuată de companiile care continuă să ne fabrice dorințe imaginare. Mesajul articolului de față seamănă izbitor de mult cu mesajul filmului ”Inception”: dependența de emoții gratuite ți-a fost indusă. Trezește-te la realitate, nu poți trăi toată viața într-un vis!
P.S. Jean Baudrillard analizează subiectul de față într-o perspectivă ușor diferită, în cartea ”Sistemul obiectelor”
October 11, 2011 at 6:22 am
Dece emotii artificiale? Viata ne supune la emotii si sentimente care dupa un timp ni se par lipsite de sens dar in conjunctura in care au aparut aveau alta importanta.
Nu cred in sentimentul razboinic asa cum l-ai descris. In barbati exista aceasta “cocoseala barbateasca”, sentimentul datoriei de a te da curajos si a te impune. Luand exemplu din lumea animala, la masculi se remarca acea rivalitate care determina impunerea celui mai puternic ca “mascul dominant”. E ceva necesar caci astfel, doar acesta se va reproduce si va prolifera la generatia urmatoare caracteristicile fizice superioare ale acelui mascul.
Dar pe ansamblu, cei care pornesc in razboi sunt “luati cu valul”. Se pleaca de nevoie si se ucide de frica. Totul este tradus in termeni falsi de comentarii ulterioare care trebuie sa dea evenimentelor o fata “comerciala”. Adica sa le prezinte ca ceva “maret”….
Nu doar azi emotiile sunt doar false emotii, iluzii. Dupa parerea mea mereu s-a intamplat asa. Mereu lumea s-a hranit cu iluzii dar se pare ca acestea au totusi un rost pe care il intelegem mai tarziu. Nu cred ca exista ceva in univers intamplator si fara rost. Totul duce la ceva.
Toata viata traim intr-un vis caci altfel ar fi foarte plictisitor….
October 11, 2011 at 7:08 pm
E posibil ca “sentimentul razboinic”, cum il numiti, sa aiba ceva in comun cu instinctele animalelor, dar mi se pare gresit sa-l identificam 100% cu ele.
Iarasi, e adevarat ce spuneti despre unele dintre motivatiile razboiului -nevoile materiale si frica. Dar iarasi nu mi se pare bine sa rezumam subiectul la atat. Aproape orice generalizare e falsa.
Ce parere aveti despre mercenari? Ei nu erau manati de frica, ci de pasiune. Pe langa dorinta de inavutire, lupta era un mod de viata pentru ei.
Sau alt exemplu clasic, de data asta de eroism: spartanii. Mamele din Sparta le spuneau fiilor care plecau la razboi: “intoarce-te acasa cu scutul acesta, sau intoarce-te deasupra lui”. Ce alta motivatie decat eroismul au avut Leonida si cei 300 care au infruntat uriasa armata persana, stiind ca vor muri pana la ultimul? In literatura de epoca (greaca sau romana) se poate vedea un urias cult al razboiului – o multime de maxime, vise, planuri strategice construite pe seama lui. Acesta era idealizat de toata lumea, chiar dorit de multi. “Razboiul e duce pt cei care nu l-au experimentat” spunea o maxima antica.
Iar cea mai recenta dovada a sentimentului razboinic e fotbalul. Pe o multime de suporteri ii auzi spunand; “nu e doar un sport, e un mod de viata”. Tocmai de-asta prinde fotbalul atat de mult – e un mod (gratuit) de investire a eroismului. Femeile exasperate de sotii microbisti de multe ori nu realizeaza asta, intrucat gama lor de sentimente e oarecum diferita.
In privinta ideii ca dintotdeauna emotiile au fost iluzii – in functie de convingerile personale, fiecare da un raspuns diferit. Un ateu va sustine pana in panzele albe ca dragostea, de ex. e o iluzie, intrucat asta ii cere crezul lui. Un panteist (gen Adi Arvunescu) iti va spune ca viata insasi e un vis, ca nimic nu e real, deci doar ceea ce simtim conteaza.
Eu, ca si crestin, cred ca exista emotii / sentimente intemeiate, care merita incurajate. E clar ca dintotdeauna au existat si oameni care si-au provocat emotii gratuit (ex. samanii care se drogau pt a avea viziuni); dar observam in articol ca in prezent acest fenomen s-a amplificat incredibil, iar la baza acestei amplificari stau interese economice, alaturi, probabil, de filozofia reductionista populara.
E o diferenta, de ex, intre o persoana care are motive intemeiate sa fie trista si un copil emo, care cauta motive sa fie trist, pt a putea empatiza cu muzica pe care o asculta.
October 15, 2011 at 2:58 pm
Ai dreptate, nimic nu poate fi generalizat. Sentimentele sunt foarte diverse ca traire si ca motivatie…
Ziceam si eu o varianta….