O mare parte din creștinătate vede cele zece porunci ca pe un standard divin absolut, independent de orice context cultural. Pe de altă parte, scepticii consideră Decalogul drept un simplu set de tabu-uri ale unei societăți religioase. Pentru a-și susține poziția, aceștia din urmă evidențiază situații pe care Decalogul nu le poate reglementa. Dacă există astfel de situații, spun ei, înseamnă că Decalogul e relativ. Iar dacă e relativ, înseamnă că e o născocire a minții umane.

După părerea mea, ambele poziții radicale privesc lucrurile oarecum simplist. Pentru început, ar trebui să clarificăm noțiunea de ”standard absolut”. Un astfel de standard poate fi înțeles în două moduri diferite:
1. standard de origine divină; Divinitatea nu greșește
2. standard suficient în sine, reglementând toate situațiile posibile din viață

Mulți oameni religioși au impresia că aceste două puncte nu pot exista decât împreună; că dacă a căzut al doilea, a căzut și primul. Însă lucrurile nu stau chiar așa!
În cel de-al doilea sens, Decalogul chiar este relativ. El nu este suficient în sine, lăsând o mulțime de situații dilematice. În continuare doresc să exemplific câteva astfel de situații.

”Să nu ucizi”
Să luăm, de pildă, porunca a șasea. Aceasta nu poate fi respectată în mod absolut în lumea noastră. Când este pusă în pericol viața mea sau a familiei, am dreptul să iau viața atacatorului în legitimă apărare. La fel, un stat are dreptul moral de a riposta atunci când este atacat.
În cazul unei sarcini nefericite, dacă trebuie să se aleagă între viața mamei sau a copilului încă nenăscut, va fi făcut un sacrificiu indiferent de alegere.
Exemplele pot culmina cu situațiile în care bolnavi incurabili cer să fie eutanasiați pentru a li se curma suferința – o altă dilemă morală.

”Să nu minți”
Continuăm cu porunca a noua. Cunoașteți exemplul clasic – germanul care ascunde un evreu în casă și care, pentru a-i salva viața, se vede nevoit să mintă în fața echipei de percheziție nazistă.
Un alt exemplu interesant l-a oferit Octavian Paler. Acesta scria despre un caz real al unei femei care-și pierduse soțul și copilul într-un accident. În urma traumatismelor, femeia își pierduse memoria de scurtă durată, astfel că medicii se aflau în fața unei dileme: dacă o lăsau în starea în care se afla, femeia își vedea liniștită de viață, inconștientă că ar fi avut vreodată o familie; dacă îi administrau un tratament și memoria i-ar fi revenit, femeia urma să facă față unui șoc greu de suportat. În cele din urmă, medicii au ales varianta a doua; femeia și-a amintit totul, a așteptat un moment în care medicii au pierdut-o din vedere și s-a sinucis, aruncându-se de la etaj.

”Să nu furi.”
Teoretic, orice descărcare a unui software fără licență este un furt. Practic, știm că multe companii închid ochii în fața acestor situații, știind că pe termen lung pot avea de câștigat de pe urma răspândirii neautorizate a produsului lor (ex. cei care folosesc software-ul în scopuri educaționale). Apar, astfel, situații ambigue, întrucât consimțirea tacită a companiilor respective face ca piratarea să nu fie tocmai furt.

Acestea au fost doar câteva exemple de situații care par să depășească limitele Decalogului. Însă acestea nu demonstrează faptul că poruncile ar fi un standard omenesc, dependent de cultura societății Israelului antic.
Nu trebuie uitat că religia creștină vorbește despre o omenire coruptă, degradată. Prin acordarea liberului arbitru, Dumnezeu le-a permis oamenilor să ajungă în situații paradoxale, din care nu pot ieși fără pierderi. De multe ori, însăși îndreptarea unui rău presupune foarte multă suferință! Liderii de stat au uneori de ales între decizii care vor avea consecințe nefaste. Nu există alegerea perfectă, în urma căreia toate grupurile sociale să aibă de câștigat.
Așadar, un standard absolut, care să reglementeze orice tip de relație interumană ar fi inaplicabil într-o lume coruptă ca a noastră. El ar avea sens doar într-o lume perfectă, care îl aplică la literă. Problema nu este standardul, ci degradarea morală a lumii în care trăim.

În concluzie, faptul că premisa a doua nu a fost îndeplinită (standard suficient în sine) nu afectează cu nimic prima premisă (standard de origine divină). Creștinismul a afirmat acest lucru încă de la începuturile lui. Iisus și apostolii au considerat valabile cele zece porunci, dar insuficiente în sine pentru îndreptarea indivizilor. Scopul Legii este acela de a ne descoperi răul moral din noi și nevoia de schimbare; în fond, Decalogul este o detaliere a celor două principii despre care a vorbit atât Moise, cât și Iisus: să-L iubești pe Dumnezeu cu tot sufletul, inima și cugetul tău, iar pe aproapele ca pe tine însuți. Schimbarea de fond presupune imprimarea acestor principii în forul nostru interior, o schimbare care se poate face doar prin putere divină.
Abia când ele ne vor guverna viața vom respecta Decalogul și vom găsi soluții contextuale pentru fiecare dilemă morală.