Dacă Darwin ar fi avut facebook, cu siguranţă că în topul listei “people who inspire Darwin” l-am fi găsit pe Thomas Malthus. Acesta a fost un teoretician economic englez, fondatorul malthusianismului, teorie conform căreia populaţia creşte în progresie geometrică, în timp ce mijloacele de subzistenţă cresc în progresie aritmetică. Ca o consecinţă a acestei relaţii dintre populaţie şi starea economică, Malthus considera că sărăcia, bolile, epidemiile şi războaiele sunt factori pozitivi pentru omenire, dat fiind că asigură echilibrul între numărul populaţiei şi cantitatea mijloacelor de subzintenţă. (vezi Wikipedia)

Ideile lui Malthus au servit ca o bază pentru teoria selecţiei naturale a lui Darwin, dar nu numai atât. Până în prezent, malthusianismul a continuat să influenţeze gânditori de formaţii extrem de diversificate. Arne Schiotz (World Wildlife Fund), Jacques Cousteau, Mihail Gorbaciov, Bill Gates, toţi au preluat cu entuziasm idei malthusiene.
Pe scurt, toţi aceştia spun că suprapopularea pământului este una dintre cele mai mari probleme ale omenirii, o problemă care trebuie rezolvată prin diverse mijloace.
Dacă mijloacele moderate sunt în general acceptate de toată lumea (contracepţia, planificarea numărului de copii), cele extreme stârnesc indignarea generală. Teoriile conspiraţiei vorbesc despre planuri de reducere a populaţiei prin epidemii provocate, sterilizare forţată, eliminarea degeneraţilor, a bătrânilor sau a populaţiilor din lumea a treia, care “fac umbră pământului degeaba”.

Dacă, într-adevăr, citatele care circulă pe net sunt autentice, planurile de depopulare sunt condamnabile. Fiecare viaţă umană are o valoare inestimabilă, indiferent de handicapurile fizice sau de vârstă, indiferent că face parte din lumea a treia sau din elitele occidentale.

Totuşi, atitudinea celor indignaţi de aceste măsuri este la fel de condamnabilă. Mai trist este faptul că, în majoritate, aceştia sunt creştini care consideră că procrearea este o datorie sfântă a fiecărei fiinţe umane iar contracepţia este un mare păcat.
În viziunea lor, problemele demografice ale omenirii nu merită nicio atenţie, întrucât şi-aşa lumea de aici este degradată şi trecătoare. Viaţa viitoare este tot ce contează, prin urmare aceea trebuie să ne preocupe. De restul – inclusiv problemele demografice – se va ocupa Dumnezeu.
Această atitudine este iresponsabilă şi trebuie denunţată fără timiditate! De-a lungul istoriei, oameni cu această mentalitate s-au privit ca stăpâni ai naturii, capabili de a profita la nesfârşit de pe urma resurselor ei. Nu e întâmplător că visul american a apărut în mediu creştin!
Este ironic faptul că aceşti oameni care pretind că respectă viaţa, opunându-se avortului şi măsurilor extreme de control al populaţiei, sunt complet nepăsători faţă de soarta generaţiilor viitoare. Am înţeles, decimarea populaţiei actuale pentru un bine superior este o măsură brutală. Dar, totuşi, nişte măsuri mai blânde tot trebuie luate! Însă extremiştii nu sunt de acord nici cu aceste măsuri. Contracepţia o văd ca pe un mare păcat iar aducerea pe lume a urmaşilor o văd ca pe o datorie divină, prin urmare trebuie să fie cât mai mulţi.
Aşadar, suprapopularea trebuie să continue! Nici urmă de consideraţie pentru “nebunii” care conduc lumea şi care măcar încearcă să vină cu planuri de stopare a creşterii populaţiei, astfel încât generaţiile viitoare să nu fie condamnate înainte de a se naşte.

Nu vreau să spun că însăşi doctrina creştină ar fi de vină pentru această atitudine iresponsabilă. Credinţa într-o viaţă viitoare nu implică dispreţul faţă de viaţa aceasta! Bunurile pământeşti, deşi sunt subordonate preocupărilor spirituale, trebuie administrate responsabil şi moderat. “Chiar dacă aş şti că mâine lumea se va sfârşi, tot aş planta un măr” spunea Martin Luther.
În ceea ce priveşte ideea procreării ca fiind o datorie sfântă pentru fiecare om, aceasta provine din ignorarea contextului istoric al unor anumite pasaje biblice. În vremea patriarhilor Vechiului Testament, urmaşii garantau siguranţa familiei. Cu cât o familie era mai numeroasă, cu atât supravieţuirea ei devenea mai sigură (Psalm 127.4-5: “Ca săgeţile în mâna unui războinic, aşa sunt fiii făcuţi la tinereţe. Ferice de omul care îşi umple tolba de săgeţi cu ei! Căci ei nu vor rămâne de ruşine, când vor vorbi cu vrăjmaşii lor la poartă.”)

În acel context, era evident că aducerea pe lume a urmaşilor avea o importanţă crescută. Însă contextul s-a schimbat foarte mult de atunci! Populaţia lumii creşte ca un cancer scăpat de sub control (Paul Ehrlich). Există o mulţime de oameni care nu au cu ce se întreţine, iar un creştin ultra-conservator trebuie să mediteze la această situaţie înainte de a aduce pe lume încă cinci-şase copii. Aceeaşi Biblie pe care o citează ca argument pentru atitudinea lui vorbeşte în nenumărate locuri despre grija pentru orfani! Ori o concentrare exclusivă asupra familiei MELE (familie tot mereu în creştere), nu este echivalentă cu nepăsarea faţă de problemele semenilor mei?