În ultima vreme, dezbaterile online dintre atei şi creştini se axează asupra ideii de “suflet nemuritor” (sau “spirit indestructibil”). Dacă toate lucrurile fizice din lumea asta pot fi explicate raţional (cauză-efect), sufletul nemuritor pare a fi singurul argument în favoarea existenţei Divinităţii. Apologeţii creştini se simt obligaţi să apere acest concept cu dinţii, spre satisfacţia ateilor, care în acest domeniu au argumente mult mai solide.
“Sufletul nemuritor este o născocire a religiei”, spun ei, “întrucât tot ce ţine de spiritualitatea umană – gândurile, sentimentele, moralitatea – sunt produse fizice ale creierului. Dacă afectezi un anumit lob din creier, omul devine irascibil; dacă afectezi altul, îşi pierde memoria. Când creierul moare, identitatea omului s-a pierdut. Unde mai rămâne loc pentru sufletul nemuritor?”

Bloggerii creştini, în loc să admită că nu au răspunsul la aceste întrebări, construiesc tot felul de “straw-men”, sofisme peste sofisme, care îi dezgustă pe bună dreptate pe cei din tabăra atee.
Pentru mine, este evident că spiritul uman este un produs al corpului, la fel cum software-ul unui computer este produsul hardware-ului. Dacă omul moare, a murit şi spiritul lui! Gândurile, sentimentele şi caracterul uman sunt pierdute.

Totodată, nu consider această realitate un argument împotriva existenţei lui Dumnezeu. Este o gândire extrem de naivă să Îl cauţi pe Dumnezeu în golurile de ştiinţă. “Cum, nu crezi în Dumnezeu?” Atunci cum explici fenomenul X?” Dimpotrivă, faptul că ştiinţa reuşeşte să explice logic fenomenele naturale, constituie o dovadă în favoarea existenţei unui Gânditor care le-a conceput.
Aşa stau lucrurile şi în cazul discuţiei despre spirit. Nu există în interiorul omului vreun organ supranatural, invizibil, ca o antenă prin care omul poate intra în contact cu Divinitatea. Suntem alcătuiţi exclusiv din materie (“ţărână eşti, şi în ţărână te vei întoarce”), dar tocmai aici este dovada existenţei Divinităţii: deşi părţile componente sunt cărămizi de lut, rezultatul final este o fiinţă spirituală: o fiinţă care iubeşte, gândeşte, filozofează, descoperă esenţa lucrurilor din jurul ei. O fiinţă care Îl caută pe Dumnezeu şi Îl găseşte.

Ceea ce am scris mai sus nu constituie încercarea mea de a oferi un răspuns original argumentelor scepticilor, ci chiar poziţia Bibliei, după cum voi arăta într-un articol viitor.